Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Blaj: excroc din Alba Iulia, prins după ce a înşelat un cetățean din Blaj, cu suma de 4.500 de lei

Poliţiştii din Blaj au reţinut un bărbat din Alba Iulia care, folosindu-se de o identitate falsă, l-ar fi înşelat pe un cetățean din Blaj, cu suma de 4.500 de lei, căruia i-a promis că-i va monta o instalaţie de încălzire. Acesta va fi prezentat în faţa magistraţilor, pentru dispunerea măsurilor legale.

Marţi, 12 septembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj, cu sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale din IPJ Sibiu, l-au identificat şi reţinut, pe raza municipiului Sibiu, pe I.L., de 39 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înşelăciune.

Se pare că la data de 29 august 2017 suspectul, declinându-şi o identitate falsă şi atribuindu-şi calitatea falsă de reprezentant al unui furnizor de servicii în domeniul instalaţiilor, l-a determinat pe un cetăţean din Blaj să-i dea suma de 4.500 de lei, reprezentând avansul pentru o lucrare de instalare a unor sisteme de încălzire la un imobil.

Ulterior, bărbatul nu s-a mai prezentat să execute lucrarea şi a refuzat orice contact cu victima infracțiunii.

Urmează ca, în cursul zilei de azi, 13 septembrie, I.L., cunoscut cu antecedente penale şi cercetat şi în alte dosare penale pentru fapte de înşelăciune, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

13.09.2017.