Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Blaj: încep lucrările la noua punte pietonală de pe râul Târnava Mare

În următoarele zile va începe la Blaj construcţia noii punţi pietonale de pe râul Tîrnava Mare, din zona cartierului Plopilor. Investiţia este necesară deoarece actualul pod, amplasat în urmă cu peste 40 de ani, se află într-o stare avansată de uzură. Lucrările vor dura aproximativ doi ani de zile, sunt finanţate din bugetul local al municipiului Blaj, costurile totale fiind de aproximativ 2,5 milioane de lei (fără TVA).

La fel ca actuala pasarelă din zonă, noua punte pietonală va face legătura între strada Clujului (arteră principală a DN 14B) şi cartierele Veza, Berc, Ciufud şi satul Tiur, localitate aparţinătoare a municipiului Blaj, dar şi cu târgul de animale, recent modernizat. Contractul cu firma constructoare a fost semnat deja, perioada de execuţie fiind de 24 de luni, astfel încât se aşteaptă ca în martie 2020 noua punte pietonală să fie finalizată.

Noua punte pietonală, ce va fi amplasată în vecinătatea actualei pasarele, la o distanţă de 9 m în amonte, va fi fixă şi va fi construită pe piloni de beton. Lungimea pasarelei va fi de 122,20 m, iar lăţimea totală va fi de 2,75 m. Lăţimea este compusă din zonă de circulaţie, de 2,25 m, plus două grinzi de parapet, de câte 25 cm fiecare. Suprafaţa punţii va fi compusă din beton armat, pe cele două laturi ale sale urmând a fi montaţi parapeţi de protecţie. Accesul pe ambele capete se va face pe scări pietonale, care vor fi prevăzute şi cu rampe, astfel încât pe puntea pietonală să poată circula atât persoanele cu dizabilităţi, cât şi cei care au copii mici.

Actuala punte pietonală, care va fi funcţională pe toată durata lucrărilor la noua pasarelă, a fost construită, de către Armată, după inundaţiile din anul 1977 şi se află într-o stare avansată de degradare, din această cauză oficialităţile locale excluzând din start orice reabilitare. Vechea punte, cu lungimea de 150 m şi lăţimea de 1,50 m, cu suprafaţa din lemn, este suspendată pe cabluri de oţel, ancorate în zona coronamentului digurilor de pe cele două maluri ale Târnavei Mari.

Construirea unei punţi pietonale peste Târnava Mare, care va deservi aproximativ 6.000 locuitori, este un obiectiv care face parte din proiectul "Blaj 2016-2020", derulat de administraţia publică blăjeană.

Nicu Goga

21.03.2018.