Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Batalia pentru finala: Volei Alba Blaj - CSM Bucuresti, jocurile 1 si 2. Avancronica

Vineri si sambata se disputa la Blaj primele doua meciuri din semifinala Volei Alba Blaj - CSM Bucuresti, din cadrul Diviziei A1 la volei feminin. Partida de vineri, 20 martie, va incepe la ora 17.00 si va fi transmisa in direct de Digisport 2, iar meciul de sambata, 21 martie, se va disputa de la ora 12.45 si va fi televizat de Digisport 1. Cele doua confruntari se vor desfasura intr-o sala arhiplina, in fata unui public blajean care promite o atmosfera de meci mare, ca la ultima intalnire dintre cele doua echipe, desfasurata in urma cu trei saptamani.

Daca e play-off, e...CSM Bucuresti

Coincidenta sau nu, pentru Volei Alba Blaj prima confruntare din play-off este cea cu CSM Bucuresti. S-a intamplat in urma cu doi ani, cand bucurestencele s-au calificat in semifinale, s-a intamplat anul trecut, cand echipa noastra a pasit in careul de asi ai campionatului, se intampla si in acest an, cand cele doua formatii se intalnesc direct in semifinale. Se anunta o semifinala echilibrata, asa cum au fost mai mereu meciurile dintre Volei Alba Blaj si CSM Bucuresti. Echipa noastra poate face, in acest weekend, pasi importanti in indeplinirea obiectivului, calificarea in finala campionatului, daca va castiga primele partide, in fata publicului patimas ce a impins-o spre victorie in meciurile importante. Gratie succesului de acum trei saptamani, din jocul direct, Volei Alba Blaj pleaca cu avantajul terenului propriu, intr-o semifinala care cel mai probabil nu are sanse sa se incheie in doar trei meciuri.

Evolutiile bune din ultimele sapte etape din campionat au facut uitate momentele slabe pe care le-a avut echipa noastra la inceput de an. Chiar daca se afla pe un trend ascendent si avand avantajul moral al victoriei din meciul direct, Volei Alba Blaj nu pleaca favorita. Cel putin acest lucru il sustine antrenorul principal Darko Zakoc, care spune ca intre cele doua echipe sunt diferente mici, iar factorul psihic va conta cel mai mult in stabilirea castigatoarei. Tehnicianul sarb a dat asigurari ca echipa sa este pregatita fizic, tactic si tehnic pentru meciurile din semifinale. In opinia lui Darko Zakoc e important primul meci al semifinalei, care iti poate da increderea necesara pentru calificare: "Asa cum in primul meci este important primul set, pentru a deschide meciul bine, asa si in ceea ce priveste meciurile: daca vom castiga in primul meci, cred ca dupa meciul doi avem sanse sa mergem la Bucuresti cu rezultat pozitiv pentru noi. Sper ca vineri si sambata atmosfera in sala sa fie la fel ca la meciul de acum trei saptamani, cu suporterii nostri care sa fie alaturi de echipa pentru ca aceste doua meciuri sunt foarte importante pentru noi." In ceea ce priveste faptul ca CSM Bucuresti va veni la Blaj cu un nou antrenor, Darko Zakoc a spus ca noul antrenor al CSM-ului, Stefano Micoli "poate putin sa schimbe la filozofia si la ideea de joc, dar nu prea mult. Sunt fete care au jucat impotriva noastra, noi le cunoastem, le stim toate caracteristicile individuale, poate sa schimbe ceva la formatie, dar nu a avut prea mult timp sa schimbe tactica generala."

Esecul de la Blaj din urma cu trei saptamani, soldat cu pierderea locului doi in sezonul regulat, i-a fost fatal sarbului Miroslav Aksentijevic. Acesta a fost inlocuit pe banca tehnica de italianul Stefano Micoli. Noul antrenor al CSM-ului a oferit cateva declaratii, despre meciurile cu Volei Alba Blaj, site-ului de specialitate www.blocaut.ro: "Am urmarit pe video mai multe partide cu echipa din Blaj si este clar ca vom avea in fata o echipa puternica, care este sustinuta pe teren propriu de un public calduros, dar cred ca, daca fetele mele vor juca cu sufletul, o putem invinge. Din punctul meu de vedere sansele sunt egale." In ceea ce priveste modul in care a gasit echipa CSM Bucuresti, Stefano Micoli a declarat pentru aceeasi sursa: "Sunt foarte multumit de atitudinea jucatoarelor, care se daruiesc 100 % la antrenamente. Asta este cel mai important, ca isi doresc. Mai sunt multe lucruri de pus la punct, dar am incredere ca vom reusi. Eu nu cedez niciodata si este de datoria mea sa le insuflu fetelor acelasi lucru. Vom crede in sansa noastra pana la ultima minge."

In meciurile din acest weekend un aport important il va avea publicul blajean, poate cel mai patimas si mai prezent public din Divizia A1 la volei feminin. Formatia noastra are sansa sa beneficieze de suporteri care o incurajeaza puternic nu doar in momentele frumoase ale jocului, ci, mai ales, in cele mai dificile situatii, asa cum s-a intamplat, in acest an, in meciurile cu Stiinta Bacau, Dinamo si CSM Bucuresti. Speram insa sa nu existe momente mai putin placute pentru echipa noastra vineri si sambata, iar publicul blajean sa se bucure de o prestatie consistenta a echipei favorite. Sa scriem istorie!

Volei Alba Blaj - Dinamo, in semifinalele Cupei Romaniei

Volei Alba Blaj va juca cu Dinamo Romprest Bucuresti in semifinalele turneului Final Four al Cupei Romaniei la volei feminin. In cealalta semifinala se vor intalni echipele Stiinta Bacau si CSM Lugoj. Turneul Final Four al Cupei Romaniei la volei feminin se va disputa in zilele de 6 si 7 aprilie in statiunea montana Cheile Gradistei.

Nicu Goga

sursa foto: facebook/Volei Alba Blaj

19.03.2015.